A fost fondată în 1991 și integrată în Universitatea din București în anul universitar 1994-1995. Facultatea de Teologie Romano-Catolică pregăteşte profesori de religie pentru învăţământul gimnazial şi liceal, cercetători în domeniul teologiei şi asistenţi sociali. Planul de învăţământ a fost structurat în funcţie de exigenţele pregătirii profesorilor, îmbinând disciplinele teologice cu cele pedag
ogice. Pregătirea studenţilor pentru asistenţa socială se realizează printr-o diversitate de discipline sociale cu caracter teoretic şi aplicativ : psihologie, sociologie, psihologie socială, dezvoltare umană, teorii în asistenţa socială, metodele asistenţei sociale, etc. La toate acestea, se adaugă practica de specialitate care asigură formarea unor abilităţi specifice de utilizare a pârghiilor asistenţei sociale ca şi a deprinderilor de a aplica valorile umaniste şi creştine ale asistării persoanelor defavorizate. O parte din absolvenţii facultăţii se orientează spre diverse ocupaţii (presa creştină, agenţii de turism pentru pelerini) care cer o pregătire generală cuprinzătoare şi posibilităţi de expresie specifice domeniului vieţii creştine. Ceilalţi se îndreaptă spre locuri de muncă în domeniul asistenţei sociale care acoperă o sferă socială foarte largă: parohii catolice, penitenciare, case de bătrâni, case de copii, instituţii cu atribuţii de asistenţă socială guvernamentale şi nonguvernamentale. Studenții înmatriculați pot beneficia de burse: sociale, de studii și de merit.