05/09/2026
☀️O lună de practică de vară la Primăria Karlsruhe!
Sandra Vițu (studentă la Administrație publică) și Sebastian Gherghinescu (student la Științe Politice) au petrecut luna august învățând administrație publică locală în Germania, alături de tineri din Halle, Nancy, Rijeka sau Lublin.
🗣️Sandra, care s-a implicat în realizarea unei reviste în timpul practicii, povestește:
‘Mi-a plăcut enorm de mult întreaga experiență și am învățat foarte multe, atât despre modul de funcționare a administrației publice din Germania, cât și despre Germania ca țară.
Am avut ocazia să fac o mulțime de excursii prin zona Baden-Württemberg, să vorbesc mult în limba germană și să-mi îmbunătățesc, zic eu, considerabil nivelul de limbă. În același timp, am cunoscut foarte mulți oameni și am creat conexiuni pe care, altfel, probabil nu aș fi avut ocazia să le creez. Mă refer atât la colegii și coordonatorii de la locul de practică, cât și la ceilalți studenți participanți, cu care cred că voi păstra legătura și peste ani. ‘
⚙️ Practica este parte a unui proiect al Primăriei Karlsruhe în colaborare cu localități înfrățite sau partenere, cu implicarea Primăriei Municipiului Timișoara și a colegei noastre lect. Univ. Dr. Corina Turșie.