09/09/2026
Universitatea Politehnica Timișoara a obținut distincția europeană „HR Excellence in Research Award”, acordată de Comisia Europeană prin inițiativa EURAXESS. 🎓
Recunoașterea confirmă alinierea UPT la principiile europene privind recrutarea cercetătorilor, dezvoltarea profesională, condițiile de muncă și etica în cercetare și marchează, în același timp, începutul unui proces continuu de dezvoltare și îmbunătățire.
Prin strategia Human Resources Strategy for Researchers (HRS4R), UPT își asumă consolidarea unui mediu de cercetare competitiv și atractiv, cu accent pe sprijinirea cercetătorilor, interdisciplinaritate și dezvoltarea infrastructurii de cercetare.
Distincția contribuie și la consolidarea poziționării internaționale a universității și a participării sale în proiecte și parteneriate europene de cercetare și inovare.